seară de seară
mă cuibăresc
în sfertul academic
și
la adăpost de orice reguli
îmi permit
nebunia unei lumi perfecte
în care cuvintele
docile
se aliniază
după gândurile mele
iar cele din urmă
își derulează programul
de autocurățare catalitică
cu un bâzâit asurzitor
pentru ca sub frunte
să fie senin
preț de o speranță
apoi
îmi dau seama
că sfertul academic
e doar o scuză penibilă
într-o lume avidă
de timp
și mă văd silită
să mă întorc
la celelalte sferturi
mai mult sau mai puțin academice
ale vieții